Pentru al 8-lea an consecutiv, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de constructii si gradinarit, da startul sezonului de Craciun, fiind printre primele retele ce deschid un targ special dedicat Sarbatorilor de Iarna.
„La Hornbach, an de an, Sarbatorile de Iarna sunt un motiv de bucurie si ne dorim ca si clientii nostri sa simta la fel. Astfel, si anul acesta am deschis deja Targul de Craciun in cele sase magazine pe care le detinem in Bucuresti si in tara”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach Romania.
Acesta a subliniat ca, pentru a aduce mai aproape spiritul Craciunului, in fiecare magazin cca. 200 de metri patrati din departamentul de gradina sunt transformati in zone unde clientii pot gasi inspiratie pentru amenajarea casei si a curtii in asteptarea Sarbatorilor.
„Anul acesta Targul de Craciun este unul traditional, unde culorile predominante sunt rosul, albul si argintiul. Aici clientii vor putea gasi peste 2.000 de articole de sezon, de la decoratiuni si produse de iluminat pentru brad, cadouri, plante, brazi si multe altele”, a mai spus reprezentantul companiei.
Astfel, cei care isi doresc sa faca achizitii pentru Craciun pot alege din aproximativ 250 de modele de instalatii de diverse dimensiuni, forme si culori, peste 50 de sortimente de globuri de sticla si zeci de modele de lumanari simple sau parfumate. La aceste se adauga articole de iluminat pentru exterior, brazi – de mai multe dimensiuni si inaltimi, adusi chiar din Danemarca, plante speciale de Craciun si multe altele.
O noutate in magazine este reprezentata de gama de globuri de brad pictate manual. Acestea sunt aduse in premiera in magazinele Hornbach si sunt deosebite mai ales pentru ca sunt create de catre furnizori locali care stiu cel mai bine care sunt modelele traditionale indragite de romani.
Articolele de iluminat, cele mai cerute de catre clienti
„in fiecare an, Targul de Craciun Hornbach are un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri a companiei, atat in Romania cat si in toate celelalte tari europene in care detinem magazine. Tocmai din acest motiv si in acest an mizam pe acest lucru”, a mai spus Mugurel – Horia Rusu.
Potrivit afirmatiilor sale, pe primul loc in topul celor mai cumparate produse de catre romani din cadrul Targului de Craciun se afla articolele pentru iluminat, fie ca sunt pentru interior sau exterior, fiind urmate de brazi sau globuri.
„De asemenea, foarte bine primite sunt produsele marca proprie Hornbach – cele pe care clientii nu le pot gasi in alte locatii. De altfel, peste 80% din articolele din gama de Craciun sunt furnizate de catre colaboratori externi si sunt produse special pentru magazinele noastre”, a mai spus Directorul General al companiei.
Conform declaratiilor acestuia, in perioada sarbatorilor de iarna, Hornbach va organiza, ca in fiecare an, si activitati speciale pentru copii.