Sofiaman, cel mai mare producator de imbracaminte de noapte si de casa din Romania, anunta deschiderea unui nou magazin in Mega Mall, in urma unei investitii de 100.000 de euro. Noul spatiu comercial are o suprafata de 90 mp si este construit sub un nou concept de design interior, care va asigura un nou flow in magazin si o experienta de shopping relaxanta clientilor.
„Noul magazin reprezinta o continuare a conceptului nostru de business, ce face parte din strategia de dezvoltare a companiei. Ne dorim sa fim prezenti in cat mai multe orase din tara pentru a fi cat mai aproape de clientii nostri. In noul spatiu, consumatorii pot gasi cele mai noi colectii de pijamale, haine de casa, dar si lenjerie intima sau costume de baie marca Lisca, distribuite, in exclusivitate, de Sofiaman.”, a declarat Florin Cucu, Director General Sofiaman.
Spatiul comercial din Mega Mall este primul flagship store deschis cu un concept cu totul nou, care continua seria de modernizare a magazinelor inceputa in 2012.
Bucurestenii vor gasi in noul magazin sute de produse atat din colectia Sofiaman Spring – Summer 2015 Women, Men, Kids&Baby, cat si din colectia de lenjerie intima si costume de baie.
Designul interior al magazinului se inscrie intr-un stil usor burghez in care materialele naturale, precum lemnul, impreuna cu fierul forjat, oglinzile si corpurile de iluminat constituie elementele principale ale amenajarii.
In prezent, Sofiaman opereaza 8 magazine proprii deschise in Bucuresti, Iasi, Targu-Neamt, Cluj, Suceava si un magazin online. Produsele Sofiaman sunt comercializate in tara si in peste 300 unitati ale distribuitorilor.