Peste 45.000 de turisti romani si-au petrecut vacanta de Rusalii in statiunile de pe litoral si au cheltuit aproximativ 6 milioane de euro, peste asteptarile hotelierilor, care estimau 30.000 de clienti si incasari de 4 milioane de euro, informeaza Mediafax.

Fata de anul trecut, numarul de turisti care au petrecut vacanta de Rusalii pe litoral a fost in crestere cu 35.000, in timp ce in 2013 au fost 30.000 de romani in statiunile de la Marea Neagra.

Potrivit unui comunicat al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, statul nu s-a implicat in deschiderea sezonului si nici asociatiile de promovare nu au venit cu programe de atragere a turistilor, iar meritul pentru succesul inceputului de sezon se datoreaza exclusiv hotelierilor.

„in acest an, sarbatoarea Rusaliilor a reprezentat, de fapt, deschiderea sezonului estival pe litoral. Acum au sosit la mare adevaratii turisti de litoral, care au venit pentru soare si mare, spre deosebire de minivacanta de 1 Mai, cand cei mai multi romani au ajuns la mare pentru cluburi”, se arata in comunicatul FPTR.

Cea mai aglomerata statiune a fost Mamaia, dar si in zona de sud a litoralului in hoteluri si pensiuni s-au cazat aproximativ 5.000 de turisti, care au preferat linistea si verdeata.

Cele mai cautate au fost hotelurile renovate, care au facut investitii, care arata bine si care au facut promotii in aceasta perioada.

„Este momentul ca autoritatile locale sa se implice mai mult, litoralul romanesc are un mare potential si poate concura cu litoralul tarilor vecine. Anul acesta am primit semnale pozitive din partea Guvernului, care a redus TVA-ul la pachetelele de cazare si incepand cu 1 iunie si la alimente, ceea ce va duce la o scadere vizibila a costurilor de vacanta pentru toti romanii. Patronii din turism sunt gata sa deschida un nou capitol de colaborare privind relatia mediului de afaceri cu autoritatile statului”, a declarat Mohammad Murad, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here