Sansele ca Grecia sa paraseasca zona euro sunt de 50% in prezent, in conditiile in care problema economiei elene „a fost gestionata prost de la inceput de toate partile”, considera miliardarul american George Soros, care avertizeaza ca economia elena ar putea „sa se scufunde”, anunta Mediafax.

„in acest moment, suntem la o bifurcatie de drumuri si cred ca ambele variante sunt posibile”, a afirmat Soros intr-un interviu pentru Bloomberg, referindu-se la posibilitatea ca Grecia sa iasa din zona euro.

„Poti sa continui sa o impingi inapoi la infinit”, prin plata dobanzilor fara stergerea datoriei, a afirmat Soros, insa „nu va exista niciun surplus, intrucat economia Greciei se scufunda”.

Miliardarul american considera ca negocierile dintre premierul grec Alexis Tsipras si creditorii internationali ai Greciei ar putea sa se incheie cu un esec, ducand astfel la iesirea tarii din zona euro.

„Acum este un joc in care doar infrangerea mai este o posibilitate si cea mai buna optiune este sa o scoata la capat intr-un fel sau altul. Grecia este o problema care a fost gestionata prost de toate partile de la inceput”, a declarat Soros.

Tsipras s-a intalnit luni seara cu cancelarul german Angela Merkel la Berlin, pentru a discuta despre situatia Greciei. in urma intrevederii, premierul elen a declarat ca a avut „discutii pozitive” cu Merkel, in timp ce cancelarul german a afirmat ca Grecia trebuie sa ramana in Europa si ca Germania trateaza toate statele din zona euro in mod egal.

Grecia a semnat in 2010 un acord de finantare in valoare de 240 de miliarde de euro cu UE, BCE si Fondul Monetar International, din care mai poate accesa o transa de 7,2 miliarde de euro. Creditorii Greciei au conditionat insa continuarea programului de bailout de adoptarea unor reforme concrete de catre guvernul elen in sensul limitarii cheltuielilor bugetare.

in acest context, presedintele Parlamentului European Martin Schulz a declarat marti ca se asteapta ca un nou acord intre Grecia si creditorii sai sa fie incheiat in cursul acestei saptamani, „pentru a putea debloca cea mai urgenta finantare”.

De asemenea, un purtator de cuvant al guvernului de la Atena a anuntat tot marti ca Grecia va prezenta partenerilor din zona euro un plan cu reforme concrete „cel mai tarziu luni”.

ingrijorarile privind incapacitatea guvernului de a plati salariile si pensiile in aceasta luna, precum si posibilitatea ca Grecia sa ramana fara lichiditati pana la finalul lunii aprilie au crescut in ultima perioada, in lipsa unui acord definitiv intre guvernul de la Atena si creditorii sai externi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here