Prima luna a anului a fost caracterizata de o tendinta de majorare a preturilor solicitate pentru apartamentele scoase la vanzare in marile orase, cu un maxim de 17,4% in Cluj-Napoca, singura exceptie facand Bucurestiul, unde s-a inregistrat scadere, de 2,3%, informeaza Mediafax.
Astfel, la nivel national a fost consemnata o crestere cu 2,1% fata de decembrie anul trecut, ajungand la un nivel de 910 euro pe metru patrat util (fata de 891 de euro pe metru patrat util), evolutie influentata de majorari inregistrate din marile orase analizate si de reducerea din Bucuresti, potrivit imobiliare.ro.
in Bucuresti pretul mediu cerut de proprietari este mai mic acum decat in perioada similara din 2014 cu 2,3% (fata de un nivel de 1.061 de euro pe metru patrat util). in ianuarie 2015 a avut loc un declin de 2,7% fata de decembrie 2014, de la un nivel de 1.066 de euro pe metru patrat util, pana la 1.037 de euro pe metru patrat.
Tendinta de scadere in Bucuresti a fost dictata de ambele segmente de piata analizate, in conditiile in care locuintele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 0,9% in perioada mentionata (de la 1.011 la 1.002 euro pe metru patrat util), iar cele noi au consemnat o scadere mai accentuata, de 5,4% de la 1.145 euro pe metru patrat la 1.083 euro pe metru patrat.
Cluj-Napoca se situeaza pe primul loc in clasamentul scumpirilor la 12 luni, cu o diferenta de 17,4% fata de nivelul atins la finele lui ianuarie 2014 (818 euro pe metru patrat util). Avansul a fost dictat, in mare parte, de segmentul locuintelor noi, cu un plus de aproape 24% la 12 luni, de la un nivel de 715 euro pe metru patrat).
in prima luna din 2015, preturile au crescut, in medie, cu 1,3%, de la 948 la 960 de euro pe metru patrat util. Apartamentele vechi au consemnat un avans usor, de 0,2%, de la 1.023 la 1.025 de euro pe metru patrat util. Locuintele noi s-au apreciat insa cu 2,8%, de la 862 la 886 de euro pe metru patrat util.
Pretul mediu solicitat in Timisoara este, in medie, cu 4% mai mare decat cel consemnat in perioada similara a anului trecut (807 euro pe metru patrat util). in ianuarie 2015 a avut loc un usor declin, de 0,9%, de la un nivel de 847 de euro pe metru patrat util la finele lui decembrie 2014, pana la 839 de euro pe metru patrat util.
Locuintele din blocurile vechi din Timisoara au inregistrat o scadere de 0,5%, de la 837 la 833 de euro pe metru patrat util, iar cele nou-construite s-au depreciat cu 2,9%, de la 892 la 866 de euro pe metru patrat.
In Brasov, apartamentele noi si vechi sunt, in medie, cu 3,6% mai scumpe decat in perioada similara din 2014 (cand se situau la o valoare medie de 822 de euro pe metru patrat util). in ultima luna, pretentiile vanzatorilor au crescut, per ansamblu, cu 1,3%, de la 841 la 852 de euro pe metru patrat util. Locuintele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,6%, de la 827 la 840 de euro pe metru patrat, in vreme ce unitatile locative nou-construite s-au scumpit cu 0,9%, de la 904 la 912 euro pe metru patrat.
Preturile in Constanta sunt cu 2,7% mai ridicate in prezent fata de perioada similara a anului trecut (cand ajungeau la o medie de 853 de euro pe metru patrat util). in ianuarie 2015, preturile au consemnat un avans de 2,3%, de la 856 la 876 de euro pe metru patrat util. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 2,2% (de la 851 la 870 de euro pe metru patrat util), iar cele noi s-au apreciat cu 2,6% (de la 870 la 893 de euro pe metru patrat util).