Banca Comerciala Romana (BCR) inaugureaza, miercuri, sucursala fanion a bancii, care va fi si prima unitate unde operatiunile cash vor fi gestionate exclusiv prin intermediul echipamentelor – BCR CALEA VICTORIEI.
Unitatea BCR CALEA VICTORIEI este situata pe Calea Victoriei nr. 15, in cladirea Bucharest Financial Plaza (BFP), si reprezinta un concept nou, cu design revolutionar, realizata cu materiale de ultima generatie.
BCR CALEA VICTORIEI are o structura functionala moderna si unde clientii beneficiaza de servicii financiare bancare de calitate.
Este prima unitate din reteaua BCR care pune accent pe canalele alternative, clientii avand la dispozitie Masina multifunctionala, Automat de schimb Valutar, Bancomat, Internet Banking – Click 24, precum si Alo 24 – call center. Unitatea dispune si de o zona de consiliere.
Programul de lucru este: 24 de ore din 24 – pentru zona de self – service iar programul de consiliere este de Luni pana Vineri intre orele 09.00 -17.30.
Banca Comerciala Romana (BCR), membra a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania, incluzand operatiunile de banca universala (retail, corporate & investment banking, trezorerie si piete de capital), precum si societatile de profil de pe piata leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a bancilor de locuinte si a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 in Romania dupa valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 dupa numarul de clienti si banca Nr.1 pe segmentele de economisire si creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din Romania, dupa gradul de incredere al clientilor si dupa numarul celor pentru care BCR este principala institutie cu care fac banking.
BCR ofera gama completa de produse si servicii financiare prin intermediul unei retele de 41 de centre de afaceri dedicate companiilor si 622 de unitati retail localizate in majoritatea oraselor din intreaga tara cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din Romania pe piata cardurilor si a tranzactiilor bancare, clientii BCR avand la dispozitie cea mai mare retea nationala de ATM – peste 2.400 de bancomate si POS – 15.000 de terminale pentru plata cu cardul la comercianti, precum si servicii complete de Internet banking, phone-banking si e-commerce.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrala si de Est. Aproximativ 50.000 de angajati deservesc 17 milioane de clienti in cadrul a 3.100 de filiale din 8 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia si Ucraina). La 30 septembrie 2012, Erste Group detinea active totale in valoare de 217,0 miliarde EUR, inregistrand un profit operational de 2.618,5 milioane EUR si un raport cost/venituri de 51.9%.