Legea 448/2006 prevede ca orice persoana juridica cu mai mult de 50 de angajati sa angajeze minim 4% persoane cu dizabilitati. In caz contrar, firmele pot opta fie sa plateasca lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand 50% din salariul de baza minim brut pe tara, inmultit cu numarul de locuri de munca pe care nu au incadrat persoane cu dizabilitati, fie sa achizitioneze produse sau servicii de la unitati protejate autorizate care au angajati persoane cu dizabilitati, pentru o suma echivalenta cu taxa mai sus mentionata. Conform aceleiasi legi, o unitate protejata trebuie sa aiba cel putin 30% dintre angajati persoane cu dizabilitati.
Legea promoveaza angajarea acelor persoane cu dizabilitati care au nevoie de suport permanent si de un loc de munca protejat. Este moral si firesc ca facilitatile fiscale oferite prin mecanismul unitatii protejate sa actioneze in beneficiul acestor persoane dezavantajate. Totusi, daca nu exista procentul de 4% persoane cu dizabilitati angajate, sumele destinate ajutorarii acestor persoane merg catre bugetul de stat si se redistribuie intr-o forma generala si neconcludenta, neexistand un buget separat pentru persoanele cu dizabilitati in care sa ajunga acesti bani.
Recomandari generale
Expertii Golden Mind & Spirit au analizat relatia mediului de afaceri cu persoanele cu dizabilitati si au ajuns la urmatoarele concluzii:
Orice companie poate achizitiona produse si servicii pe baza unui parteneriat cadru si a unui contract cu unitati protejate autorizate, in suma echivalenta cu suma platita anual ca taxa-amenda la bugetul de stat, beneficiind in acest fel de serviciile respective si incurajand crearea si mentinerea de unitati protejate care angajeaza persoane cu dizabilitati
in acest fel, fondurile care ar merge la bugetul de stat ar fi redirectionate pentru achizitionarea unor bunuri sau servicii care ar contribui la distribuirea acestor resurse exact in domeniile de care firma are nevoie si ar influenta cresterea firmei in mod direct
Lucrul direct cu o unitate protejata contribuie la angajarea directa a persoanelor cu dizabilitati si la integrarea socio-economica a acestor persoane in mod direct, nu indirect prin taxe platite la bugetul de stat si a caror legatura cu persoanele cu dizabilitati este nesigura
in cadrul acordului de parteneriat se pot realiza mai multe activitati de tip CSR (corporate social responsability), foarte uzuale in Occident, care sa indice gradul de implicare al companiilor in viata comunitatii si in integrarea sociala a persoanelor cu dizabilitati
Contrar oricaror prejudecati, persoanele cu dizabilitati pot furniza servicii si produse de aceeasi calitate ca si persoanele fara dizabilitati, un argument in acest sens fiind motivatia si dorinta de integrare sociala a acestora.
Studiu de caz
Un exemplu de utilizare creativa si avantajoasa pentru mediul privat al sumelor dedicate persoanelor cu dizabilitati, dar care sa vina in mod direct in ajutorul persoanelor cu dizabilitati, poate fi gasit pe piata romaneasca de training. Grupul Forpeople, prin divizia VujaDe Training, ofera companiilor o solutie care permite instruirea oamenilor fara a apela la bugete suplimentare de training, totul fiind acoperit din costurile pentru persoane cu dizabilitati deoarece compania este unitate protejata care are ca angajati persoane cu dizabilitati.
in derularea contractelor incheiate in temeiul Legii 448/2006 republicate, compania a reusit sa livreze in anul 2011 peste 150 de sesiuni de instruire – coaching, consultanta, dezvoltare organizationala – unui numar de peste 2500 de participanti.
Grupul Forpeople ofera cursuri de instruire/perfectionare care acopera nevoile de dezvoltare ale unui manager, dar si abilitati utile oamenilor din diferite departamente care nu au ajuns inca in pozitii manageriale. Este doar un exemplu privind modalitatea prin care taxele pentru persoanele cu dizabilitati pot deveni utile atat acestei categorii umane, prin incurajarea unitatilor protejate care angajeaza asemenea persoane, cat si mediului privat, oferindu-le servicii reale fara costuri suplimentare.
Dan Matei Agathon
Acest document reprezinta o analiza Golden Mind & Spirit.