Am fost seful promotiei centenare (1995) a Liceului Internat „C. Negruzzi“ din Iasi. Mai nou, i se zice Colegiu, ca asa e de bon-ton. Ceea ce nu-i impiedica pe elevii fruntasi sa o intinda in Occident. Pretextul: terminarea studiilor. Insa multi raman acolo. Exodul e confirmat (intr-o maniera triumfalista, desigur) de catre un consilier scolar de la fostul meu liceu: „Multi elevi din promotia 2011 au fost admisi sa studieze in Marea Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Olanda, Italia. Dintre cei care au optat sa urmeze o facultate in tara, cei mai multi se indreapta spre medicina. Acesta a fost si motivul pentru care in oferta educationala a scolii a fost inclusa o clasa de stiinte pentru seria 2012-2013“.
Aflam ca procentul celor care au rezultate foarte bune este in crestere, dar si cei care vor sa studieze in strainatate sunt mai multi: „Unii elevi ajung la Cambrige, Oxford, Princeton etc. Nivelul educational la Colegiul Negruzzi este unul ridicat si atunci sunt multi olimpici, dar nu numai. 90% dintre ei termina cu medii peste 9. in felul acesta rezultatele coreleaza cu optiunile academice. Ne mandrim cu ei“. Da, ne mandrim cu ei, numai ca, dupa ce statul roman (adica noi toti!) a investit in ei pe tot parcursul procesului educational: cresa, gradinita, scoala primara, gimnaziu, liceu (si, uneori: facultate, masterat, doctorat) in tara, acesti copii exceptionali se muta in strainatate. Iar „consilierea scolara“ de aici ii povatuieste pe liceeni sa emigreze dintr-o Romanie incremenita in proiect. Aici nu au viitor, acolo nu au radacini. E drama unei generatii intregi. Iar cei care poarta vina pentru acest exod ar face bine sa priveasca in ochii inlacrimati ai parintilor si bunicilor carora le-au plecat departe copiii si nepotii.
(Articol preluat din revista Business Point, nr. 65, varianta print)
