Uniunea Europeana a fost intotdeauna prezentata cu o aureola mitica. Mitul unitatii prin diversitate , de exemplu, a fascinat inca de la aparitia ei fiind prezentata ca pe un model al succesului convietuirii pe o piata unica a multitudii de economii a tarilor membre aflate sub stindardul valorilor si principiilor europene indiferent de gradul si nivelul dezvoltarii lor economice. Desi intre Germania si Portugalia sau intre Franta si Italia existau notabile diferente de potential economic si standard de viata, desi intre diversele valuri de aderare aceste diferente au devenit si mai evidente, unitatea prin diversitate a ramas un mit ce a justificat chiar crearea monedei unice. A trebuit sa apara criza pentru a demitiza acest tip de unitate; Grecia, Irlanda, Italia si chiar Franta atingand un grad al diversitatii extrem de periculos pentru unitatea mult perorata.
Din pacate, se pare ca lectia crizei nu a fost bine inteleasa atata timp cat in pofida realitatii, mitul unitatii prin diversitate continua sa influenteze importante decizii politice.
Chiar daca pot intelege ca sub imperiul acestui mit Romania nu putea ramane inafara Acordului de Guvernanta Fiscala semnat la ultimul summit al Consiliului European, trebuie sa spunem ca am intrat intr-o situatie de funambulism, adica de mers in echilibru pe sarma, fara plasa de siguranta. Atat cat se stie pana la aceasta data despre acest acord ne este necesar pentru a intelege ca pentru Romania este o provocare cu mult mai multe sanse de esec decat de succes.Nu numai ca ne impune un deficit structural a carui marime nu ne poate asigura un ritm al dezvoltarii capabil sa reduca decalajul dintre noi si media europoeana dar poate aduce si sanctiuni in cazul neindeplinirii unor indicatori ai disciplinei fiscale. Romania este prea saraca si prea ramasa in urma trendului de dezvoltare european pentru a accepta acest acord fara importante riscuri. Am convingerea ca ar fi trebuit negociat un modul mai putin restrictiv al acordului pentru tari ca Romania, aflate intr-un cu totul alt stadiu al dezvoltarii economice decat cele din nucleul dur al Uniunii.Dar acum cand ” alea iacta est ”si nu se mai poate da inapoi ar trebui sa ne preocupe modalitatea in care am putea aplica acordul asa cum este el si asa cum suntem noi pregatiti la inceputul anului bugetar 2012.
Parerea mea este ca, in absenta unor importante si rapide masuri de reformare nu vom putea aplica acordul fara pierderi, atat la nivelul ritmului de crestere cat si al standardului de viata al populatiei. Actualul nivel al surselor de venit bugetar nu vor putea mentine un deficit de doar 1,9% decat printr-o noua reducere a veniturilor populatiei si prin disponibilizari. Este putin probabil ca acest nivel scazut al veniturilor sa fie marit la nivelul prevederilor bugetare pentru 2012, avand in vedere ca preconizatele cresteri sunt la limita iluzoriului si al unui optimism exagerat ( vezi prevederile privind cota de colectare si accesarea fondurilor europene ).
Din punctul meu de vedere, cel putin urmatoarele masuri ar trebui luate pentru a mai putea spera intr-o aplicare rezonabila a acordului :
1. Reorganizarea si modernizarea aparatului Ministerului Finantelor Publice in sensul renuntarii la actuala ( dar anacronica ) viziune asupra filozofiei bugetare prin trecere de la conceperea bugetului ca pe un cont contabil la conceperea acestuia ca pe un instrument al politicii economice a statului atat in interiorul mediului economic national cat si in cel comunitar.
2. Largirea cadrului de consultanta economica a primului ministru de la nivelul consilierului personal la nivelul unui Consiliu National Consultativ creat prin participareaunor experti romani dar si straini (altii decit cei ai FMI).
3. Corijarea masurii gresite de reducere la pachet a personalului bugetar prin marirea numarului de angajati la ANAF, Garda Financiara si Ministerul Afacerilor Europene in scopul cresterii cotei de colectare a veniturilor bugetare si a accelerarii procesului de accesare a fondurilor europene. (Romania are cel mai mic numar de personal colector de taxe din Europa raportat atat la populatie cat si la numarul agentilor economici ).
4. Redesenarea prioritatilor de finantare prin trecerea agriculturii pe primul loc si reducerea sau chiar renuntarea temporara a unor investitii putin sau deloc aducatoare de locuri de munca si valoare adpaugata ( parcuri, piscine, sali de sport, biserici, pietruirea drumurilor rurale etc) .
5. Trecerea la o actiune de reorientare partiala a exporturilor spre zone extracomunitare in scopul reducerii treptate a dependentei ( peste 70%) fata de pietele a doar patru sau cinci piete europene, aflate in pericol de recesiune, deci cu o cerere scazuta de import din Romania.
6. Introducerea impozitului pe lux/avere de tip european ( inclin spre modelul italian elaborat de catre Mario Monti), eventual in paralel cu reducerea impozitului pe munca (CAS).
(Articol preluat din revista Business Point, nr. 64, varianta print)
