987739_eu_4Cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronuntat din nou impotriva crearii unor obligatiuni comune ale zonei euro, afirmand ca politicienii nu trebuie sa permita pietelor financiare sa dicteze si ca o astfel de masura ar submina stabilitatea economica. Crearea obligatiunilor comune ale zonei euro ar necesita modificari ale Tratatului Uniunii Europene care ar avea nevoie de cativa ani pentru a fi implementate si ar putea incalca constitutia Germaniei, a afirmat Merkel intr-un interviu acordat televiziunii ZDF, potrivit Bloomberg.

Cancelarul german a aratat ca o astfel de masura ar putea fi adoptata „in viitorul indepartat”, insa introducerea unor obligatiuni ale zonei euro in aceasta perioada ar submina si mai mult stabilitatea economica, astfel ca „nu reprezinta un raspuns in prezent”.

„in acest moment ne aflam intr-o criza dramatica, iar obligatiunile euro sunt exact raspunsul gresit. Ne-ar conduce catre o uniune a datoriilor, nu o uniune a stabilitatii. Fiecare tara trebuie sa ia propriile masuri pentru a-si reduce datoriile”, a declarat Merkel.

Pietele financiare cer tot mai mult liderilor europeni sa creeze obligatiuni comune ale zonei euro, in timp ce temerile privind criza datoriilor de stat si incetinirea economiei globale trag in jos de la inceputul lunii august actiunile din Europa si din intreaga lume.

Merkel se opune vehement acestei propuneri, alaturi de Franta si, mai nou, de presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

Pe de alta parte, Comisia Europeana, forul executiv al UE, a anuntat ca ar putea prezenta in curand un proiect legislativ privind introducerea obligatiunilor comune ale celor 17 state din zona euro.

Van Rompuy a declarat, la un post belgian de televiziune, ca zona euro nu poate lua in calcul inlocuirea pietelor nationale de obligatiuni de stat cu titluri colective ale uniunii monetare pana nu reuseste sa atinga o convergenta reala a politicii fiscale.

„Nu exista suficienta convergenta bugetara (…) Putem avea euroobligatiuni cand vom avea convergenta fiscala reala, cand toata lumea si-a echilibrat bugetele sau mai are putin pana reuseste sa faca asta”, a aratat el, potrivit Wall Street Journal.

Oficialul a adaugat ca zona euro trebuie sa invete din greseala facuta la crearea monedei euro, cand coordonarea de politica monetara intre state nu a fost suficienta. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here