Vanzarile de cereale pe piata nefiscalizata au scazut cu 70-80% dupa introducerea taxarii inverse, a declarat joi vicepresedintele LAPAR, Nicusor serban, care a adaugat ca fermierii au nevoie ca statul sa respecte termenul de rambursare a TVA, de 30 de zile. „Taxarea inversa este o masura corecta, doar in conditiile in care statul respecta termenul de 30 de zile pentru rambursarea TVA la fermieri. in conditii legale, fermierii crediteaza statul timp de 30 de zile. Noi cumparam din toamna ingrasaminte, seminte si motorina, platim TVA aferent si vor fi mari probleme daca nu se respecta perioada prevazuta”, a spus vicepresedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) la seminarul Mediafax Talks about Agriculture.
Guvernul a decis sa aplice taxarea inversa la cereale si plante tehnice, incepand cu 1 iunie 2011 si pentru circa doi ani, premierul Emil Boc sustinand ca aceasta masura reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de combatere a evaziunii fiscale. Potrivit Ministerului Finantelor, noile prevederi vor genera venituri bugetare suplimentare de 240 milioane lei in acest an si 410 milioane lei anul viitor.
serban a adaugat ca autoritatile trebuie sa puna pe primul plan asigurarea necesarului de apa pentru agricultori in construirea strategiilor de relansare a agriculturii.
„Daca factorul apa nu este prioritatea numarul 1 a celor care vor sa relanseze agricultura din Romania, vom vorbi in continuare de lucruri pe care nu le putem stapani. (…) Pana cand nu se va asigura necesarul de apa nu vom putea discuta de productii sigure si mai departe nu vom putea discuta cu bancile de garantii pe baza productiilor”, a spus serban.
Printre problemele enumerate de reprezentantul LAPAR se numara si lipsa de organizare in asociatii a agriculturilor.
„Nu am reusit sa ne grupam in asociatii si nu avem spatii de depozitare. Astfel, in momentul recoltarii strangem cantitati mari de produse pe care suntem nevoiti sa le vindem la pretul din acel moment al pietei. Daca rezolvam aceste probleme, putem vinde cand piata creeaza conditii mai bune”, a aratat serban.
El a adaugat ca alta situatie neplacuta cu care se confrunta agricultorii este legata de faptul ca, pentru transportarea ingrasamintelor, este necesara autorizatie speciala, in timp ce pentru utilizarea acestora nu este nevoie de nicio forma legala.
„Noi discutam de produse eco, dar din moment ce nu exista nicio reglementare privind administrarea ingrasamintelor pe sol nu avem cum sa facem acest lucru. Agricultura care sa protejeze mediul si care sa asigure trasabilitate nu poate face oricine”, a mai spus vicepresedintele LAPAR. (Mediafax)