80% dintre tinerii care vor sa cumpere un apartament doresc sa acceseze programul Prima Casa, potrivit unui studiu al Be Igloo, iar in acest context, este absolut necesara suplimentarea bugetului alocat pentru acest an, pentru garantarea de catre stat a achizitiei de locuinte.
”Faptul ca plafonul alocat programului Prima Casa pentru acest an s-a epuizat intr-un timp atat de scurt arata ca este o masura necesara si la care apeleaza din ce in ce mai multe persoane care vor sa-si cumpere o locuinta. De aceea, credem ca suplimentarea bugetului va ajuta cresterea numarului de tranzactii de pe piata rezidentiala, in caz contrar, va insemna disparitia unei guri de oxigen pentru dezvoltatori” (Nimrod Zvik, managing partner Be Igloo)
Guvernul a alocat pentru programul de sustinere a achizitiei de locuinte 200 de milioane de euro, fondurile alocate fiind aproape epuizate. Astfel, o buna parte a bancilor implicate in proiect au anuntat deja ca nu mai primesc dosare pentru programul Prima Casa.
”Desi considerat initial drept o amenintare, Prima Casa s-a dovedit a fi o mana intinsa dezvoltatorilor de locuinte. Cum pe parcursul anului anterior, in timp de criza economica, dintr-un total de peste 60 de apartamente vandute, in toate ansamblurile rezidentiale Be Igloo, aproximativ 80% au fost cumparate prin programul Prima Casa, consideram aceasta masura de sprijin, un real ajutor pentru tineri si preconizam o crestere a vanzarilor, comparativ cu anul precedent” (Nimrod Zvik, managing partener Be Igloo).
Studiul realizat de Be Igloo, pe un esantion de doua mii de persoane, cu varsta cuprinsa intre 25 si 35 de ani, arata ca interesul pentru achizitia de locuinte noi prin programul Prima Casa este in crestere, ceea ce releva o modificare in preferintele cumparatorilor fata de 2010.
Astfel, daca la debutul programului, in 2010, cei mai multi dintre clienti s-au orientat spre locuintele vechi, acestia se uita acum tot mai mult si la ansamblurile noi, care ofera un raport calitate-pret mai avantajos.
in ciuda faptului ca Prima Casa a suferit o serie de modificari de la lansare, tinerii se bazeaza in continuare pe acest program, chiar daca cei mai multi sunt dispusi sa contribuie cu bani in plus pentru a cumpara locuinte mai scumpe.
in acest sens, rezultatele studiului arata ca 50% dintre clienti sunt dispusi sa vina cu o parte din bani din surse proprii pentru a achizitiona o locuinta cu preturi peste suma garantata de stat.
Pe de alta parte, 30% se vor limita doar la suma garantata prin intermediul programului, alegand in acest fel, locuintele cele mai accesibile. Totodata, dintre cei intervievati, 10% sunt dispusi sa vanda locuintele in care stau, pentru a achizitiona unele noi.
Restul, de 10% prefera sa nu acceseze credite bancare, fiind dispusi sa cumpere din bani proprii, dar la preturi care sa nu depaseasca 40.000-60.000 euro.
Be Igloo
infiintata in 2009 in vederea revanzarii locuintelor achizitionate de fondul de investitii norvegian Romania Invest, Be Igloo este cel mai mare vanzator de apartamente noi din Bucuresti. Din martie 2011 este o organizatie independenta cu servicii integrate de PR, marketing si vanzari.
Din portofoliul Be Igloo fac parte ansamblurile rezidentiale Optima si Armonia din Titan, Ten Blocks din Militari, My Dream Pipera, Residenz Chitila, Obor Towers, West Park, Viva Brasov si Green Hills Piatra Neamt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here