Euro intrerupe sirul de cresteri saptamanale in fata dolarului
Moneda unica europeana a inchis intr-o usoara scadere saptamana trecuta, dupa 4 evolutii saptamanale anterioare pozitive.
Moneda unica europeana a fost intr-un trend ascendent sustinut incepand cu luna septembrie, apreciindu-se cu aproximativ 10,2% fata de dolarul american in intervalul mentionat. « In ciuda unor elemente de ingrijorare care persista in privinta batranului continent, intre care povara sprijinirii bancilor irlandeze de catre stat, Euro a fost alegerea investitorilor dornici sa se puna la adapost fata de un dolar in scadere» a afirmat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers, cea mai mare casa de brokeraj din Europa Centrala si de Est.

Semnalele clare potrivit carora Federal Reserve este dispusa sa injecteze noi lichiditati in sistemul financiar pentru a stimula o economie in incetinire si niveluri ale inflatiei sub cele dorite au stat la baza reevaluarii pozitiilor pe dolar. « Temerile care dusesera in prima parte a anului la vanzari masive de Euro in conditiile in care erau semne de intrebare privind viabilitatea proiectului monetar comun au fost cu totul uitate in ultimele luni. Euro si-a jucat rolul de contraparte a unui dolar slabit de asteptarile unor noi masuri de relaxare monetara neconventionala » a adaugat Victor Safta.

Momentul de fata are insa dificultatile lui. Atitudinea prudenta in fata inflatiei a presedintelui Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a adancit diferenta de abordare a politicii monetare fata de Fed conducand in schimb la un interes sporit pentru Euro. Cu toate acestea, pietele au tendinta de a suprareactiona, iar moneda europeana ar putea fi vulnerabila la o corectie. «Comitetul de politica monetara al Fed este departe de unanimitate in privinta directiei de urmat. O abordare graduala ar putea surprinde unii participanti la piete, creand posibilitatea unei corectii pozitive a dolarului american » a declarat Victor Safta.

 

****
Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizata si monitorizata de institutiile locale care reglementeaza pietele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.
X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.
X- Trade Brokers actioneaza ca intermediar pe Bursa din Varsovia si ca formator de piata de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenta (CFD-uri) si Optiuni- avand ca activ suport instrumente tranzactionate pe toate continentele pe pietele valutare (forex), monetare, de marfuri si, respectiv, de capital (actiuni si indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzactioneaza instrumente derivate pe piata extrabursiera, decontarile tranzactiilor efectuandu-se direct intre participantii la piata (institutii financiare, banci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice).
XTB detine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie si nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicatiilor si nici pentru deschiderea / inchiderea pozitiilor. Clientii au acces permanent  la conturile de investitii.
La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 25 miliarde Euro (in marja).
Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 6000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii. Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja). 
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati www.xtb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here