imagesCAQO26Z9Sorin Ovidiu Vintu, soferul sau, Alexandru Stoian, si omul de afaceri moldovean Octavian Turcan vor fi cercetati in libertate, ca urmare a deciziei de joi a Curtii de Apel Bucuresti. Sorin Ovidiu Vintu si Octavian Turcan au interdictie, timp de 30 de zile, de a parasi tara pe perioada cercetarilor, a decis instanta.

Cu doua voturi „pentru” si unul „impotriva”, completul de judecata al Curtii de Apel Bucuresti a decis punerea in libertate a celor trei, acuzati de favorizarea infractorului, respectiv a lui Nicolae Popa, condamnat, in lipsa, la 15 ani de detentie pentru fraudarea a 300.000 de investitori ai FNI.

Instanta a dispus o serie de interdictii in cazul celor trei.

Ei nu au voie sa poarte arma sau sa-si schimbe domiciliul fara incuviintarea instantei.

in cazul lui Sorin Ovidiu Vintu, instanta l-a avertizat sa nu se apropie de omul de afaceri Octavian Turcan sau sa ia legatura cu fratii Virgil si Nicolae Popa, ultimul fiind arestat la Jakarta.

Curtea a dispus punerea de indata in libertate a celor trei.

Biroul de Executari Penale urmeaza sa trimita actele reprezentantilor Arestului Politiei Capitalei, astfel ca Vintu si cei doi acuzati sa fie pusi in libertate.

Parchetul instantei supreme sustine ca, prin actiunile intreprinse in scopul zadarnicirii si ingreunarii executarii pedepsei a unui condamnat – Nicolae Popa – la 15 ani de detentie, Vintu, Turcan si Stoian au dovedit „nu doar perseverenta infractionala accentuata, dar si ignoranta fata de sistemul de justitie”.

Mai mult, afirma procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), protectia societatii prin asigurarea efectivitatii unei hotarari judecatoresti este direct legata de stabilitatea sistemului judiciar.

Argumentele care justifica arestarea preventiva a lui Sorin Ovidiu Vintu, Octavian Turcanu si Alexandru Stoian – acuzati ca l-ar fi ajutat pe Nicolae Popa sa se sustraga de la executarea pedepsei cu inchisoare de 15 ani – sunt intemeiate pe dispozitiile articolului 139, alineatele (1) si (3) raportat la dispozitiile articolului 148, litera f, Cod de procedura penala, articolul 5, punct 1, litera c, al Conventiei europeana a drepturilor omului, sustin anchetatorii.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, aghiotantul sau, Alexandru Stoian ,si cetateanul moldovean Octavian Turcanu au fost arestati, 10 septembrie, de catre Tribunalul Bucuresti, pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa, fostul presedinte al Gelsor, fugit din Romania din 2000, cand a izbucnit scandalul privind prabusirea Fondului National de Investitii, care a condus la pagubirea a 300 de mii de investitori.

Dispozitiile articolului 139 (1) si (3) din Codul de procedura penala reglementeaza imprejurarea in care au intervenit motive care justifica inlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva.

in cauza, masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara a fost inlocuita cu masura preventiva a retinerii, deoarece s-au schimbat temeiurile existente la momentul dispunerii acestei masuri preventive, noteaza acuzarea.

„Pana in prezent, au fost retinute suficiente elemente care dovedesc sprijinul acordat de inculpati pentru a zadarnicii si mai apoi pentru a ingreuna executarea pedepsei de catre condamnatul Popa Nicolae, astfel incat masura preventiva se impune a fi dispusa fata de inculpati pentru motivele ce vor fi aratate”, spune sursa citata.

Sub aspectul conditiei prevazute de lege privind retinerea in sarcina inculpatilor a unor fapte pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de patru ani, Parchetul sustine ca aceasta conditie de legalitate este indeplinita, in raport cu limitele pedepsei prevazute de lege pentru faptele de favorizarea infractorului (de la trei luni la sapte ani).

Astfel, Parchetul instantei supreme sustine necesitatea dispunerii masurii arestarii preventive a inculpatilor, prin prisma „existentei probelor ca lasarea in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica” si a existentei indiciilor rezonabile ca au comis infractiunile retinute in sarcina lor.

Ansamblul probelor confirma ajutorul ilicit dat de catre inculpati condamnatului Popa Nicolae cu scopul zadarnicirii si ingreunarii executarii pedepsei de 15 ani inchisoare, aplicata prin hotarare judecatoreasca definitiva.

Teza prevazuta in legislatia nationala a „indeplinirii cumulative a conditiilor prevazute de articolul 148, litera f, Cod procedura penala, pedeapsa mai mare de patru ani si lasarea in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica” reprezinta un principiu recunoscut de Conventia europeana si jurisprudenta de la Strasbourg, de legislatiile multor state europene, conditia impusa fiind asigurarea compatibilitatii acestei forme de justitie preventiva cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.

Parchetul sustine ca analiza actelor probatorii ale cauzei demonstreaza ca lasarea in libertate a inculpatilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here