Delta Dunării, Mamaia şi Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turişti în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni şi pentru un număr de cel puţin trei zile de vacanţă. Per total, vânzările pentru destinaţii româneşti prin agenţiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15% faţă de vara trecută, datorită investiţiilor realizate în ultimii ani în structurile de cazare, zone de divertisment şi relaxare, dar şi conjuncturii internaţionale, care a determinat un număr mai mare de români să îşi petreacă vacanţa în ţara lor.

Delta Dunării a înregistrat vara aceasta o creştere de 20% a vânzărilor, faţă de 2015, fiind revelaţia sezonului în preferinţele turiştilor care au petrecut, în medie, trei zile de vacanță, staţiunile balneare de 18%, litoralul de 12%, în timp ce vânzările pentru staţiunile montane s-au situat la acelaşi nivel ca anul trecut.

Într-un clasament al staţiunilor de pe litoral, în funcție de vânzările turoperatorilor, Mamaia se află pe primul loc, datorită evenimentelor pentru promovarea stațiunii, care au atras toate categoriile de turiști, urmată fiind de Venus, care concentrează cele mai multe hoteluri renovate în ultimii doi ani, de Jupiter și de Eforie Nord. Turiştii au petrecut, în medie, cinci zile pe litoral, o mare parte dintre ei preferând pachetele all inclusive oferite vara aceasta de un număr de 23 de hoteluri. Preţul mediu pentru o vacanţă pe litoral a fost de 637 de lei/persoană, faţă de 563 de lei/persoană, în 2015. Cele mai pline luni pe litoral au fost iulie şi august, conducerea ANAT şi turoperatorii de intern căutând soluţii, în prezent, pentru atragerea turiştilor pe litoral, începând din 2017, şi în lunile mai, iunie şi septembrie.

”Programul Prima Piscină, pe care ANAT îl va propune guvernului următor, o soluție testată pe litoralul bulgăresc, poate prelungi sezonul. Turiștii sunt atrași de hotelurile care au piscină și care le oferă relaxare și divertisment pe litoral și când vremea nu este potrivită pentru stat la soare și baie în mare”, declară dr. Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

În staţiunile balneare, unde în ultimii cinci ani au fost refăcute 34 de hoteluri și două au fost construite, turiștii sunt din ce în ce mai atrași de programele de relaxare, prevenție sau tratament diversificate oferite de hotelieri.  Pachetul mediu a fost vara aceasta de 821 de lei/persoană, față de 667 de lei/persoană, vara trecută, la un sejur mediu de șapte zile. Top cinci stațiuni balneare vândute de turoperatori e dat de Băile Felix, Călimănești – Căciulata, Băile Herculane, Sovata, Covasna.

”Turismul balnear se deplasează din zona de tratament medical către cea de prevenţie şi relaxare şi nu numai pentru pacientul propriu zis, ci şi pentru familia acestuia, care doreşte o experienţă de leisure în staţiunile balneare, oferită din ce în ce mai mult de hoteluri”,  declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional. Asociația are ca membri activi 500 de agenții de turism, cele mai importante din țară, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați  și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here