Valoarea tranzactiilor cu proprietati comerciale – spatii de birouri, retail si industriale – ar putea ajunge la 200 milioane euro, nivel similar cu cel din 2012, investitorii fiind interesati mai ales de cladirile de birouri si centre comerciale, a declarat Razvan Iorgu, director general CBRE.

„Cele mai tranzactionate proprietati in perioada perioada 2010- 2013 au fost cladirile de birouri (42%), urmate de centrele comerciale (40%) si de spatiile industriale (10%). Interesul pentru cladiri de birouri si centre comerciale va continua sa creasca, avand in vedere dezvoltarea acestor segmente si apetitul tot mai mare pentru aceste proprietati. Astfel, nivelul din 2012 (peste 200 milioane de euro) ar putea fi egalat pana la finalul anului 2013, insa cel din 2010 si 2011 (peste 300 milioane de euro in fiecare an) este dificil de atins”, a apreciat Iorgu, intr-un comunicat al companiei de consultanta imobiliara.

Potrivit CBRE, volumul total investitional din Romania a crescut cu 32% la 79 milioane de euro in primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Proprietatile prime din intreaga tara continua sa fie atractive atat pentru investitorii internationali, cat si pentru cei locali, o crestere a acestui interes fiind inregistrata pe piata de centre comerciale.

„Cei mai importanti investitori din piata sunt fondurile internationale de private equity, fondurile de oportunitate si investitorii locali privati. Atractivitatea pietei este influentata in special de stabilizarea mediului macro-economic, la care contribuie cresterea PIB de 1,7 – 2,2% si stabilizarea inflatiei la 3,1% prognozate pentru anul acesta”, a explicat Iorgu.

De asemenea, cererea pentru terenuri cu autorizatie de constructie, pe care se pot dezvolta cladiri de birouri sau centre comerciale, ramane puternica, potrivit CBRE, insa numarul terenurilor disponibile de acest tip este limitat, intrucat o mare parte a fost deja tranzactionata. Exista interes din partea investitorilor care realizeaza ca este un moment propice pentru a achizitiona terenuri bine amplasate, la preturi scazute.

„Valoarea terenurilor amplasate in afara Capitalei va continua sa scada, din moment ce vanzatorii concureaza cu proprietati distressed disponibile in piata”, a adaugat Iorgu, citat de Mediafax.

Doar trei tranzactii au fost realizate in Romania in intervalul ianuarie-iunie 2013. Astfel, pe piata de birouri, cladirea prime de clasa A Lakeview, din nordul Capitalei, cu o suprafata de 24.000 metri patrati, a fost achizitionata de fondul sud-african de investitii NEPI. Celelalte doua tranzactii au fost inregistrate pe piata de centre comerciale, respectiv cea dintre Mitiska Ventures si InterCora, constand in opt parcuri mici de retail operationale cu o suprafata cumulata de 32.000 metri patrati, atat din Bucuresti, cat si din alte orase, precum si portofoliul GTC – o tranzactie de actiuni pentru Galleria Piatra Neamt, Galleria Suceava si Galleria Buzau, suprafata tranzactionata ridicandu-se la 36.500 metri patrati.

Reprezentantii CBRE apreciaza ca Romania este una dintre cele mai atractive tari din Europa Centrala si de Est (ECE), alaturi de Bulgaria, in ceea ce priveste preturile de tranzactionare, avand randamente prime cu un punct procentual mai mari decat Ungaria sau Slovacia.

Astfel, in primele sase luni ale anului, randamentul prime pentru centrele comerciale din Romania a scazut la 8,5% de la 8,75%, in urma cresterii interesului din partea investitorilor, randamentul prime pentru segmental industrial s-a majorat la 10,5% de la 10,25% pe fondul lipsei tranzactiilor, iar randamentul prime pentru birouri a ramas stabil la 8,25%.

Volumul investitional din ECE a ajuns la 4,5 miliarde de euro in prima jumatate a anului 2013, ceea ce reprezinta o crestere de 61% fata de valoarea inregistrata in primele sase luni din 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here