Consiliul Concurentei a dat amenzi in valoare de 40 de milioane de euro, in 2014, cuatumul acestora fiind dublu fata de anul 2013, potrivit presedintelui institutiuei, Bogdan Chiritoiu, citat de Mediafax.

Bogdan Chiritoiu a declarat, vineri, la Alba Iulia, ca cea mai mare sanctiune aplicata in 2014 pentru practici neconcurentiale a fost data lanturilor de magazine alimentare, insa a existat si o „amenda substantiala” acordata unor companii de publicitate.

„In 2014, am dat amenzi de peste 40 de milioane de euro, dublu fata de 2013, cand au fost de aproximativ 20 de milioane de euro. Cea mai mare a fost cea legata de lanturile de magazine care comercializau alimente, si, in afara de asta, a mai fost o amenda substantiala impotriva agentiilor de publicitate. Una mare, tot de trei milioane de euro, a fost impotriva unor companii care s-au inteles pentru trucarea unor licitatii la Romgaz”, a mai spus Chiritoiu.

Intrebat cate din aceste sanctiuni au fost contestate, Chiritoiu a raspuns ca de obicei, toate sunt contestate.

„Noi luam decizia, dureaza redactarea ei, iar compania trebuie sa plateasca sau sa decida sa conteste dupa ce primeste motivarea. Doar agentiile media si-au primit motivarile, companiile din retailul alimentar nu au primit, de exemplu, motivarile, deci nu au avut ocazia inca sa conteste. Unele din ele si-au anuntat ca au intentia sa conteste, aproape toate. E foarte rar sa ne trezim ca nu sunt contestate amenzile, ceea ce e pacat pentru ca ne consuma si noua mult timp si energie, consuma si companiilor bani pe avocati, deci daca am reusi sa avem mai putine procese, cred ca am fi cu totii mai castigati”, a spus Chiritoiu.

El a adaugat ca incurajeaza companiile sa recunoasca si Consiliul Concurentei ofera o reducere de sanctiune pentru cei care isi recunosc vinovatia.

„Dam o reducere de sanctiune pentru cei care recunosc, isi recunosc vinovatia, in speranta ca daca si-au recunoscut nu ne mai dau in judecata. De exemplu, in cazul lanturilor alimentare, din 25 de companii sanctionate, trei au recunoscut. De asta, sper ca astea trei macar nu ne dau in judecata”, a mai spus presedintele Consiliului Concurentei.

Potrivit acestuia, reducerea acordata de consiliu pentru recunoasterea vinovatiei poate ajunge la un maxim de 30 la suta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here