Experții în resurse umane și în tehnologie prezic că în următorii 30 de ani 70% dintre slujbele din prezent vor fi automatizate cu ajutorul roboților. 

„Cred că ne aflăm într-un punct de cotitură, iar roboții vor începe în curând să schimbe radical societatea”, susține Ben Way, autorul cărții Jobopocalypse, care prezice că roboții vor înlocui oamenii în cazul multor slujbe existente în ziua de astăzi.

Toate tipurile de meserii care nu necesită un grad înalt de calificare sau interacțiuni interumane complexe sunt în pericol, de la cea de barman la cea de șofer.

Se va produce o astfel o revoluție a conceptului de muncă. „Vor dispărea săptămânile cu opt ore de muncă pe zi, cinci zile pe săptămână”, susține futurologul Ben Way.

Profesorul Cambridge Martin Reese susține că roboții vor avea două roluri princiapale. În primul rând, vor activa în locuri și zone inaccesibile oamenilor. Spre exemplu, se vor dovedi a fi foarte utili atunci când se petrec accidente în mine, pe platforme petroliere sau la centrale nucleare. În al doilea rând, vor ajuta persoanele în vârstă sau cu dizabilități cu sarcini de rutină de zi cu zi: să le îngrijească, să le ajute să se ridice din pat, etc.

Martin Reese susține că oamenii trebuie să limiteze inteligența roboților: „Roboții trebuie să rămână niște savanți idioți. Să nu ne poată depăși în intelgență, dar să fie mult mai buni decât noi la procesarea informației”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here