Ponderea angajatorilor care întâmpină dificultăți este între primele trei din lume, România fiind depășită doar de Japonia și Taiwan

București, 12 ianuarie 2016 ■ Angajatorii din România se confruntă cu cel mai acut deficit de talente raportat vreodată în țara noastră, potrivit Studiului ManpowerGroup privind Deficitul de Talente. 72% dintre angajatorii chestionați pentru ediția 2016/2017 a studiului declară că întâmpină dificultăți la ocuparea posturilor vacante, față de 61% în 2015.

La nivel global, 40% dintre angajatori au declarat că întâmpină dificultăți, cea mai ridicată pondere din 2007 până în prezent. Țările cu cele mai răspândite dificultăți sunt Japonia (86%) și Taiwan (73%), urmate de România (72%). În topul angajatorilor care întâmpină dificultăți se regăsesc alte patru țări din regiune: Turcia (66%, locul 5 din 43), Bulgaria (62%, locul 6 din 43) Grecia (59%, locul 8 din 43) și Ungaria (57%, locul 9 din 43), dar per ansamblul regiunii Europa, Orientul Mijlociu și Africa ponderea angajatorilor care întâmpină dificultăți este de 36%, în creștere cu 4 puncte procentuale față de 2015, însă sub media globală.

„Deficitul de talente raportat de angajatorii români a ajuns la o extindere fără precedent în istoria studiului din România, ponderea celor care întâmpină dificultăți fiind dublă față de media europeană. În contextul unor intenții de angajare favorabile, care în 2016 / 2017 și-au atins și depășit deja nivelul istoric de optimism, competiția pentru competențele de care angajatorii au nevoie va deveni din ce în ce mai acerbă,” spune Corina-Bianca Gonteanu, Director Strategic de Marketing pentru Europa în cadrul ManpowerGroup.

La fel ca în ultimele trei ediții ale studiului (2012 -2015), posturile cele mai dificil de ocupat sunt cele de meseriași calificați, urmate de muncitori, ingineri și operatori producție/ operatori CNC. În topul posturilor dificil de ocupat se regăsesc și șoferii (locul 5), personalul pentru hoteluri și restaurante (locul 6) și personalul de vânzări (deopotrivă reprezentanți, locul 8 și manageri, locul 10), dar și personalul contabil-financiar (locul 9). Personalul IT, atât programatori și dezvoltatori, cât și administratori și manageri, este pe locul 7 în topul dificultăților, în scădere față de locul 5 ocupat în ediția anterioară a studiului.

Angajatorii consideră că principalul motiv pentru care ocuparea acestor posturi vacante prezintă dificultăți este lipsa candidaților disponibili, altfel spus numărul redus de candidați, identificat drept cauză a deficitului de 35% dintre angajatori. 21% spun că este vorba de lipsa competențelor specifice rolului (hard skills), iar 18% menționează lipsa de experiență practică. În ediția anterioară (2015), principala cauză identificată de angajatori era lipsa competențelor specifice rolului (hard skills), menționate de 48% dintre angajatori, deficitul numeric de candidați fiind pe locul 2, menționat de 37%.

Angajatorii români iau măsuri pentru a contracara deficitul de talente. O bună parte își extind oferta, 52% oferind beneficii și avantaje suplimentare candidaților, iar 48% oferind pachete salariale mai mari, iar peste jumătate investesc în formarea și dezvoltarea personalului existent (51%), aproximativ aceeași pondere ca media globală (53%) care a evoluat de la 1 din 5 angajatori în 2015, la 1 din 2 în actuala ediție a studiului.

# # #

Despre studiu:

A 11 ediție a studiului ManpowerGroup privind Deficitul de Talente s-a realizat în trim. III/ 2016 și pe un eșantion de 42 341 de angajatori din 43 de țări și teritorii, a vizat anii 2016 și 2017. Pentru România, cercetarea de teren s-a derulat în pe un eșantion reprezentativ de 625 de angajatori. Rezultatele obţinute au o marjă de eroare de +/-3,9%.

Despre ManpowerGroup:

Despre ManpowerGroup România

ManpowerGroup România este lider în domeniul soluţiilor inovatoare ce privesc forţa de muncă, creând şi oferind clienţilor săi soluţii care să-i ajute să fie câştigători în lumea contemporană a muncii. Compania este specializată în recrutare permanentă şi pe bază de contract, evaluare şi selecţie, muncă temporară, payroll, gestiune şi administrare de contracte, externalizare şi consultanţă și soluții privind forța de muncă. ManpowerGroup este prezentă în România din 2003 prin brandurile Manpower, Experis, ManpowerGroup Solutions și Proservia, având puncte de prezență cu acoperire regională în: Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Piteşti Sibiu şi Timişoara.

Despre ManpowerGroup

ManpowerGroup™ (NYSE: MAN) este expertul global privind forța de muncă, creând soluții inovatoare în domeniu de aproape 70 de ani. În calitate de experți în forța de muncă, în fiecare zi conectăm la piața muncii peste 600.000 de persoane cu diverse abilități, într-o varietate de domenii și industrii. Familia brandurilor ManpowerGroup – Manpower®, Experis™, Right Management® și ManpowerGroup™ Solutions – ajută peste 400.000 de clienți din 80 de țări și teritorii să identifice, atragă, dezvolte și gestioneze talentele de care au nevoie, oferindu-le soluții cuprinzătoare și integrate. În 2016, ManpowerGroup a fost recunoscută drept una dintre companiile cu cele mai înalte standarde etice la nivel global pentru al șaselea an consecutiv, și desemnată de revista Fortune drept una din Cele Mai Admirate Companii, consacrându-i poziţia de cel mai de încredere și apreciat brand din domeniul în care activează. Vizitați www.manpowergroup.com pentru a afla mai multe despre noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here