București, 3 octombrie 2016. Pentru al nouălea an consecutiv, KFC și Pizza Hut lansează programul de strângere de fonduri „Vreau în clasa a noua”, în parteneriat cu World Vision. Campania de anul acesta se desfășoară în toate restaurantele KFC și Pizza Hut din țară, între 1 și 31 octombrie. Oricine are posibilitatea de a dona bani pentru copiii înscriși în programul World Vision, în urnele special amenajate în restaurante, fără a fi condiționat de achiziționarea de produse. Cele două companii susțin programul World Vision atât prin strângerea de fonduri în restaurantele proprii, cât și în calitate de sponsor.

 

În 2015, KFC și Pizza Hut România au donat suma record de 80.000 de euro către organizația World Vision România, în urma campaniei de strângere de fonduri „Vreau în clasa a noua” desfășurate în luna octombrie.

 

Ne bucurăm că avem șansa să ajutăm copiii care își doresc să își continue studiile și putem să le oferim un viitor mai bun. „Vreau în clasa a noua” este un program de suflet pentru noi și le mulțumim partenerilor noștri care ne ajută să creștem suma donată de la an la an: clienților, angajaților și tuturor celor ce au sprijinit această inițiativă în cei opt ani. Prin parteneriatul cu World Vision, pe parcursul acestor ani, 837 de elevi au fost susținuți pentru a merge la liceu, 212 dintre aceștia continuându-și studiile în cadrul unei facultăți”, declară Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC și Pizza Hut.

 

Pentru al nouălea an consecutiv, în luna octombrie, împreună cu KFC și Pizza Hut, parteneri tradiționali ai programului „Vreau în clasa a noua”, ne pregătim să spunem bun venit la liceu unei noi generații de tineri dornici să-și continue studiile. Mulțumim partenerilor noștri care ne împărtășesc credința în puterea educației de a schimba destine, datorită lor tot mai mulți copii de la sat intră în program și se îndreaptă astfel către un viitor al viselor împlinite”, declară Oana Șerban, Director Comunicare & PR World Vision România.

 

Ambasadorul proiectului este, pentru al patrulea an consecutiv, Dani Oțil. În anii precedenți, Dani s-a implicat activ în strângerea de fonduri pentru campania „Vreau în clasa a noua”. În 2015, el a vizitat copiii înscriși în program din județul Dolj și le-a vorbit despre importanța educației pentru a-și asigura un viitor mai bun, după ce în 2014 și-a scos la licitație prima sa cască de motociclist, iar banii au fost donați pentru programul „Vreau în clasa a noua”.

 

Copiii din program sunt selectaţi în funcţie de situaţia financiară a familiei din care provin, de rezultatele şcolare şi dorinţa lor de a merge la şcoală.Pe tot parcursul ciclului liceal, aceştia beneficiază de un sprijin lunar în valoare de 250 de lei, care le acoperă cheltuielile necesare pentru școală și le oferă acces la activități educative și de socializare, o tabără de vară, consiliere individuală, sprijin în vederea integrării în noul mediu școlar și orientare în carieră.

 

Campania „Vreau în clasa a noua” face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare inițiativă internațională din sectorul privat, lansată de YUM! Brands Inc. al cărei beneficiar este World Food Programme, o subsidiară a Organizației Națiunilor Unite. Programul World Hunger Relief se desfășoară în peste 130 de țări și teritorii și în mai mult de 40.000 de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, implicând aproape 1,5 milioane de angajați.

 

*****

Despre KFC

 

KFC Corporation, cu sediul în Louisville, Kentucky, este cel mai popular lanţ de restaurante specializat în produse din carne de pui din lume. KFC este recunoscut prin Reţeta Originală®, Extra Crispy™, Kentucky Grilled Chicken®și Extra Crispy™ Strips, Aripioare picante™, Go Cups, Famous Bowls, Pot Pies, sandvişuri de pui proaspăt preparate, biscuiți și garnituri. Există peste 19,400 de locații KFC în 120 de țări și teritorii din întreaga lume. KFC Corporation este subsidiară a Yum! Brands, Inc., Louisville, Ky. (NYSE: YUM.)

 

În România, lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network şi numără 60 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează şi două restaurante la Chişinău, Republica Moldova.

 

Despre Pizza Hut

 

Pizza Hut, lanţul de restaurante cu un concept casual, operează pe piaţa românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deţine unsprezece restaurante în Bucureşti, două în Cluj şi Timişoara şi câte unul în Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Brașov, Oradea și Bacău. Mai multe detalii puteţi afla pe www.pizzahut.ro şi pe pagina de Facebook Pizza Hut România.

Pizza Hut este singura companie producătoare de pizza ce a fost nominalizată în Top 10 francize în 2009 de către Revista Entrepreneur. Compania a început acum 57 de ani în Wichita, Kansas, iar în prezent deţine aproape 13.600 de restaurante în 90 de ţări. Pizza Hut este subsidiară a Yum! Brands, Inc., unul dintre cei mai mari francizori la nivel internaţional.

 

Despre Yum! Brands

 

Yum! Brands, Inc., cu sediul în Louisville, Kentucky, deține peste 41,000 restaurante în peste 125 de țări și teritorii. Yum! ocupă locul 216 în lista Fortune 500,cu venituri de peste 13 miliarde de dolari. În 2014, Yum! a fost numit în top 100 Corporate Citizens de către Corporate Responsibility Magazine, fiind și unul dintre Aon Hewitt Top Companies for Leaders din America de Nord. Mărcile de restaurante deținute de companie – KFC, Pizza Hut și Taco Bell – sunt liderii globali în materie de produse alimentare din categoriile pui, pizza și stil mexican. În afara Statelor Unite, Yum! Brands deschide în medie peste cinci restaurante noi pe zi, fiind astfel lider în dezvoltarea internațională de retail.

 

Despre World Vision România

 

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 25 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil. www.worldvision.ro, http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/

 

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Raluca Stoica

Senior Media Associate, Golin București

Email: [email protected]

Telefon: 0742 100 625

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here