Cele mai active companii in domeniul CSR opereaza in urmatoarele industrii: bauturi nealcoolice, bere, materiale de constructii, petrol & gaze, banci si telecom.

Agentia de consultanta The Azores anunta lansarea topului Romania CSR Index 2015, in care a analizat in ce fel se implica cele mai mari companii din Romania pentru a contribui la dezvoltarea sustenabila. Analiza a vizat primele 100 de companii din tara noastra, conform Top 100 publicat de Ziarul Financiar in noiembrie 2014. Obiectivele indexului au fost de a recunoaste companiile lider in abordarea dezvoltarii durabile, de a analiza care sunt tendintele in Romania, de a furniza un instrument de analiza comparativa pentru companii si de a creste gradul de constientizare a domeniului CSR in Romania.

Principalele concluzii arata ca interesul pentru publicarea datelor despre sustenabilitate este relativ scazut in randul companiilor mari din Romania. Din cele 100 de companii evaluate, doar 6 companii au avut un punctaj de peste 50%, in timp ce 30 de companii nu au publicat nicio informatie referitoare la CSR, sau au publicat informatii in limba engleza, care nu au fost luate in considerare in aceasta analiza.

Cea mai populara initiativa in randul companiilor din Romania este implicarea in dezvoltarea comunitatilor. Rezultatele indexului arata ca 22% dintre companiile evaluate au publicat informatii despre programele de dezvoltare sau protectie a comunitatilor unde isi desfasoara activitatea. Aceste informatii s-au referit la aspecte precum dialogul cu membrii comunitatii, proiecte sociale sau voluntariatul angajatilor.

Un alt aspect pentru care companiile au aratat interes a fost referitor la impactul economic. In medie, 19% dintre companii au informat despre investitii pentru comunitati, reprezentanti locali in boardul de conducere sau achizitii de la furnizorii locali. Referitor la responsabilitatea fata de angajati, 18% dintre companii au acoperit aspecte legate de sanatatea si siguranta la locul de munca, dezvoltarea profesionala sau libertatea de asociere.

„Atunci cand comunica despre responsabilitatea sociala , multe companii includ doar informatii despre donatii pentru comunitatile locale sau despre voluntariatul angajatilor, ceea ce duce la perceptia eronata ca CSR se refera doar la activitati filantropice. In plus, putine companii folosesc indicatori de performanta pentru a comunica aspecte sociale si de mediu, ceea ce nu permite partilor interesate sa faca o analiza comparativa cu alte companii si sa evalueze in mod obiectiv care este impactul social si de mediu al companiilor”, declara Alina Liciu, Managing Partner The Azores.

Rezultatele Romania CSR Index arata ca cea mai performanta companie din Romania in domeniul CSR este Coca-Cola HBC Romania, care a obtinut un punctaj de 87,14%. Producatorul de bauturi nealcoolice si-a detaliat strategia si activitatile de CSR pentru anii 2012/2014 intr-un raport amplu de 161 de pagini. Principalele domenii in care s-a implicat compania au fost: protectia mediului

inconjurator, locul de munca, comunitatile locale si piata de desfacere. Raportul descrie procesul de identificare a ariilor prioritare privind responsabilitatea sociala in Romania si comunica detaliat indicatori de performanta care permit partilor interesate sa analizeze progresul companiei de la an la an.

Pe locul al doilea s-a situat Raiffeisen Bank cu un punctaj de 83,33%. Principalele arii de interes pentru banca au fost activitatea de resurse umane, impactul economic, investitiile comunitare si impactul de mediu. Raportul analizat cuprinde informatii referitoare la anul 2014 si a inclus numerosi indicatori de performanta pe langa descrierea strategiei si a activitatilor. Raportul de CSR al Raiffeisen Bank din 2014 s-a aflat la a sasea editie, banca publicand acest tip de rapoarte inca din 2009.

Pozitia a treia este ocupata de Ursus, cu un punctaj de 69,12%. In raportul sau, producatorul de bere a informat partile interesate despre aspecte precum protectia mediului, responsabilitatea sociala si responsabilitatea fata de angajati. Din raport aflam, de exemplu, ca Ursus a organizat 80 de interviuri cu parteneri din afara organizatiei care au ajutat la definirea strategiei de dezvoltare durabila.

Cele trei companii care au ocupat primele pozitii respecta cerintele standardului Global Reporting Initiative G4. Acesta este cel mai complex standard de raportare a sustenabilitatii la nivel mondial si totodata unul dintre standardele principale pe care Comisia Europeana le recomanda companiilor pentru elaborarea raportului de CSR.

In top 10 cele mai responsabile companii se mai afla Heineken, Petrom, Telekom, Rompetrol, ALRO, CEZ Distributie si Auchan Romania.

Pentru evaluarea performantelor companiilor, agentia de consultanta a analizat website-urile corporate si rapoartele de CSR si cele financiare corespunzatoare anului 2014. Comunicarile publicate de companii au fost evaluate in functie de un instrument de evaluare realizat in conformitate cu trei referinte europene si internationale: Directiva 2014/95/UE, Standardul Global Reporting Initiative G4 si Dow Jones Sustainability Index. Acest instrument a avut 36 de indicatori cantitativi, impartiti in 9 categorii: Guvernanta corporativa si transparenta; Diversitate; Impactul economic; Mediul Inconjurator; Drepturile omului si Politica anticoruptie; Angajatii; Consumatorii; Comunitate si filantropie si Lantul valoric.

Analiza a fost realizata in contextul in care, in luna septembrie 2015, Adunarea Generala a ONU a adoptat 17 Obiective de Dezvoltare Durabila pentru 2030. Printre acestea se numara eradicarea saraciei sub toate formele sale, accesul tuturor la o educatie de calitate sau minimizarea efectelor negative ale schimbarilor climatice. In plus, la sfarsitul anului trecut, 195 de tari au adoptat un acord de combatere a incalzirii globale, in cadrul COP21, organizat in Paris. Principalul obiectiv al acordului a fost de a limita cresterea temperaturii globale la cel mult 2 grade Celsius, in raport cu epoca pre-industriala.

Un rol major in atingerea acestor obiective il au reprezentantii mediului privat. De exemplu, companiile isi pot alinia propriile obiective cu cele 17 obiective ale ONU si pot contribui astfel la dezvoltarea sustenabila a economiei. Pentru a gestiona tranzitia catre acest tip de dezvoltare, Consiliul European a adoptat Directiva 2014/95/UE privind prezentarea de informatii nefinanciare

(factori sociali si de mediu) de catre companiile de interes public din Uniunea Europeana, care au peste 500 de angajati. Conform Directivei, transparenta cu privire la aceste informatii contribuie la masurarea, monitorizarea si gestionarea performantelor si a impactului companiilor asupra societatii. Directiva se va aplica in toate statele membre incepand cu anul financiar 2017.

Este de asteptat ca interesul companiilor pentru domeniul CSR sa creasca in urmatorii ani. Unul dintre motivele principale este legislatia tot mai stricta care va obliga companiile sa creasca gradul de transparenta privind aspectele sociale si de mediu. De asemenea, companiile vor fi tot mai interesate de a se promova ca si actori ai societatii care nu urmaresc doar obtinerea unui profit ci isi doresc sa creasca sustenabil, sa contribuie la dezvoltarea societatii si la minimizarea impactului negativ asupra mediului inconjurator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here