Star Taxi App SRL, operatorul celei mai apreciate aplicații de tip agregator taxi din România, un serviciu care a dus experiența unei curse cu taxiul la un nivel superior, consideră ca fiind abuzivă decizia luată de Consiliul General al Municipiului București la propunerea Primarului General Gabriela Firea, referitor la schimbarea regulamentului de taximetrie din București. Constatăm cu dezamăgire, dincolo de toate criticile care se pot aduce noii reglementări, că se dorește întoarcerea în timp a taximetriei cu 20 de ani în urmă și monopolizarea totală  a acesteia.

Prin modificarea și completarea din data de 19.12.2017 a Hotărârii C.G.M.B nr. 178/2008 se încearcă eliminarea din București a aplicațiilor de tip agregator, asemenea aplicației StarTaxi. S-ar ajunge astfel la “performanța” de nedorit ca Bucureștiul să devina singura capitala europeană care interzice aplicațiile de tip agregator taxi. Cum astfel de măsuri aduc doar dezavantaje atat utilizatorilor cât și șoferilor de taxi, este rezonabil să ne întrebăm cine profită de fapt de modificările propuse, prin care se încearcă interzicerea aplicațiilor de tip StarTaxi. O situație veche, greu tolerată de bucureșteni, pare să se prelungească prin noile măsuri propuse și chiar să se agraveze. Interesele bucureștenilor de a beneficia de servicii civilizate și eficiente de taximetrie se lovesc din nou de interese de grup, fără legatură cu interesul general.

Atât modul în care s-a inițiat o astfel de hotărâre cât și conținutul acesteia sunt greu de înțeles pentru cetățenii unui oraș civilizat și modern, parte a unei societați democratice normale.

Decizia luată de CGMB la propunerea Primarului General Gabriela Firea a fost votată fără a avea loc consultări și dezbateri publice prealabile. Astfel, a fost adusă pe ordinea de zi  a ședinței CGMB cu mai puțin de o oră înaintea începerii acesteia, fără a da timp participanților pentru a se documenta în acest sens și fără a se ține cont de adevaratele probleme din acest domeniu. Astfel, a fost încălcată obligația autorităților de a asigura transparența decizională în conformitate cu Legea Transparenței Decizionale (Legea nr. 52/2003) nesocotindu-se astfel unul din scopurile ei, acela de a implica în mod activ părtile afectate în procesul de luare a deciziilor. Reglementarea rapidă a unor presupuse „probleme” cu eludarea adevaratelor probleme din domeniu ridică serioase semne de întrebare, în condițiile în care problemele reale de pe piața de taximetrie din București sunt grave, vechi și binecunoscute atât bucureștenilor cât și agenților economici cu activități în zona transporturilor.

Spre deosebire de Municipalitatea București care ignoră problemele reale ale taximetriei și doleanțele utilizatorilor de taxi, Star Taxi APP, de la bun început a ținut cont de părerile utilizatorilor, ale bucureștenilor în sensul cel mai larg al acestui termen, introducând pentru prima data opțiunea de feedback de la utilizatorii de taxi, ajutând astfel la conturarea unei experiențe decente a călătoriei cu taxiul. După mai mult de cinci ani de perfecționare a aplicației, numărul de peste 700.000 de utilizatori dovedește beneficiile aduse acestora de către StarTaxi; satisfacția utilizatorilor de taxi bucureșteni ne-a interesat și ne interesează în continuare. Obiectivele punctuale ale StarTaxi, toate urmărind mărirea gradului de satisfacție al utilizatorilor de taxi, precum simplificarea modalității de găsire a unui taxi și, de asemenea, identificarea celui mai apropiat taxi, au ridicat calitatea serviciilor de taximetrie in București. Utilizarea aplicației StarTaxi de către un număr atât de mare de utilizatori ne demonstrează că suntem pe drumul cel bun și ne motivează în continuare.

Totodată, aplicația StarTaxi a venit întotdeauna și în ajutorul șoferului de taxi, punându-i la dispoziție modalități cât mai eficiente de găsire a clienților și maximizare a încasărilor lor.

Luând în considerare modalitațile de abordare a acestui subiect, se poate observa foarte clar că ne aflăm în fața unui exces de putere săvârșit de către Consiliul General al Municipiului București, care nu numai ca a hotărât că este nevoie de modificări în acest sens, ci a și hotărât să se aplice schimbari la nivelul legilor deja existente, depașindu-și astfel atribuțiile și asumându-și roluri care apartin altor autorități.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here