Studiu: Piata asigurarilor din Romania a scazut cu 5,8% in 2011

Ensight Management Consulting prezinta rezultatele analizei pietei asigurarilor in Europa Centrala si de Est si Romania cu date complete pentru anul 2011.

Analiza pietei asigurarilor reprezinta, pe langa o ilustrare a marimii pietei si a structurii acesteia, o analiza in profunzime a factorilor care au influentat piata asigurarilor comparativ cu anii anteriori, dar si tendintele si perspectivele pentru anul 2013 si anii urmatori.

Pentru regiunea ECE, studiul identifica factorii care au dus la o usoara crestere de 0,7% comparativ cu 2010, cu o inversare a tendintei pentru asigurarile de viata (scadere) si asigurarile generale (crestere). Cu aceasta crestere, piata a ajuns in 2011 la 30,8 miliarde EUR prime brute subscrise. Pe langa evolutii notabile ca aproape dublarea cotei de piata pentru segmentul de asigurari de sanatate in 2011 (ceea ce reprezinta 5% din asigurarile generale) si cresterea de 11% fata de anul precedent a segmentului unit-linked din piata asigurarilor de viata, analiza arata si ca Romania a fost singura tara din ECE care a inregistrat pierdere agregata la nivelul jucatorilor de pe piata asigurarilor.

In Romania, valoarea totala a primelor brute subscrise a scazut in 2011 sub 8 miliarde RON, o scadere de 5,8% fata de anul anterior. De asemenea, se pastreaza tendinta inversata pentru asigurarile de viata si asigurarile generale, aproape o regula pentru piata de asigurari din Romania. Cresterea de 4,4% pentru asigurarile de viata a fost insotita de o scadere de 8% pentru asigurarile generale.

Studiul detaliaza scaderea pietei de asigurari generale pe segmente de piata (ex. asigurarile auto au scazut cu 24% fata de 2010), dar si in functie de clientii finali (ex. segmentul corporatist al asigurarilor generale a scazut cu aproape 13% fata de 2010).

Un alt aspect al studiului este reprezentat de analiza jucatorilor din piata de asigurari: cei mai mari zece jucatori (in functie de primele brute subscrise) au pierdut in total 2,4 puncte procentuale din cota de piata in 2011 fata de anul anterior. Fuziunea dintre Omniasig VIG si BCR Asigurari VIG (detinute de Vienna Insurance Group) formeaza un nou lider de piata in 2012.

Tendintele pietei asigurarilor din Romania sunt de asemenea cuprinse in studiu si se refera, printre altele, la sfarsitul luptei  preturilor, la cresterea importantei mediului online drept canal de distributie, la sprijinirea unei abordari precaute de evaluare a expunerii companiei, si la transformari ale pietei in functie de finalizarea proceselor de fuziuni si achizitii.

Nota: In momentul redactarii studiului de fata, date oficiale privind evolutia pietei de asigurari in anul 2012 sunt inca in curs de comunicare. Analiza si tendintele formulate au fost realizate pe baza datelor publicate pana in luna ianuarie 2013. Pe masura ce alte informatii oficiale vor fi publicate, studiul va fi actualizat.