Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, potrivit Digi24sustine ca numai faptul ca ne-am pierdut identitatea ne-a franat progresul. In 1913, sustine domnia sa, fara Transilvania, fara Basarabiasi fara Bucovina de Nord, Romania avea o economoe mult mai puternica decat oricare stat nordic al Europei!„România este a 17-a ţară din Uniunea Europeană, în funcţie de PIB cu 186 de miliarde de euro. Cu 186 de miliarde de euro o să observăm că, pentru o populaţie de 19,5 milioane de locuitori, este foarte puţin. PIB-ul nostru este foarte mic, asta este drama noastră. Sunt zece ţări în Uniunea Europeană, cu populaţii mai mici decât România, dar cu PIB-uri mai mari. Avem exemplul Irlandei, cu un PIB cu 120 de miliarde mai mare decât al României, dar noi împărţim un PIB la 19,5 milioane de locuitori, iar ei la numai 4,5 milioane de locuitori.”, a declarat Adrian Vasilescu.

“Acestea sunt drame pe care foarte multe ţări le au. China, de exemplu, este într-un marş triumfal. A trecut fulgerător peste Japonia şi este gata să treacă peste America la PIB-ul total, dar dacă este să împarţi PIB-ul Chinei la cei 1,7 miliarde de locuitori atunci o să vedeţi că este greu. Ca să se dezvolte, China are nevoie de ce a făcut America cu 200 de ani în urmă — marşul spre Vest. Acum, dezvoltarea Chinei este pe coasta de Est, acolo unde sunt marile centre economice şi unde sunt marile realizări ale Chinei, care sunt uluitoare. Împărţirea PIB-ului la numărului de locuitori este o problemă care trebuie să ne intre bine în minte, pentru asta e problema care trebuie rezolvată”, a afirmat Vasilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here